Retele exterioare preizolate Uponor Ecoflex
UPONOR Ecoflex este un sistem de tevi preizolate, flexibile.
Datorita proprietatilor sale, sistemul Ecoflex este o solutie simpla si sigura pentru transportul la distanta al agentului termic pentru aplicatii casnice sau industriale.
Pe langa transportul caldurii, sistemul de conducte preizolate UPONOR Ecoflex poate fi utilizat si la vehicularea apei racite, diferitelor fluide industriale sau pentru alimentarea cu apa (la trasee exterioare). Conductele pot fi echipate cu fir de incalzire, pentru zonele cu pericol de inghet, sau cu sistem de detectare a eventualelor scurgeri accidentale (desi nu este necesar, conductele din PE-Xa fiind garantate sa reziste la temperaturi si presiuni ridicate, peste 50 de ani).
Pe baza experientei de peste 40 ani se poate declara ca Ecoflex este o investitie pentru un viitor sigur.
Conductele UPONOR Ecoflex au urmatoarea alcatuire:
- Mantaua exterioara (realizata din polietilena de inalta densitate PE-HD) – are rol de protectie mecanica a izolatiei termice si de fixare (mantaua este gofrata pentru a asigura fixarea conductelor direct in pamant, in stratul de nisip pe care se pozeaza conductele)
- Material izolator – 4 straturi de izolatie flexibila (spuma de polietilena reticulata Pe-x)
- Conducta transportoare – polietilena reticulata UPONOR PE-Xa
Avantaje:
- Economie de timp: greutatea mica a sistemului UPONOR Ecoflex si faptul ca tevile sunt livrate in colaci, de pana la 200 ml, fac posibila o montare rapida si cu personal redus (ex.: pentru 100 ml de conducta preizolata de 110 mm, sunt necesare 2 persoane care sa lucreze 2,5 ore)
- Flexibilitate la livrare: tevile preizolate UPONOR Ecoflex sunt livrate la lungimea ceruta de client
- Reducere de cost: o echipa mica de instalatori poate efectua lucrarile de montare, rezultand un cost minim de instalare
- Instalare fara canal termic, direct in pamant, pe un strat suport din nisip (dupa fixarea conductelor, acestea trebuie acoperite cu nisip pe toate laturile)
- Rezistenta la coroziune, conductele fiind garantate la functionare pentru minim 50 de ani (se acorda certificat de garantie Uponor de 10 ani)
- Nu este necesara compensarea dilatarilor, acestea fiind preluate de conducta direct in interiorul mantalei de protectie
- Nu sunt necesare coturi pe traseul conductelor – datorita flexibilitatii deosebite a conductelor si a izolatiei termice din spuma de Pe-x, acestea pot avea o raza de curbura foarte mica.
- Nu sunt necesare unelte speciale pentru montaj – sistemul de fitinguri este sigur, demontabil si nu sunt necesare truse de montaj (pentru imbinarea fitingurilor sunt necesare doua chei fixe)
- Sistemul unic UPONOR TWIN sau QUATTRO – prin care in aceeasi manta exterioara sunt montate doua conducte (TWIN – conducte de incalzire tur/retur) sau 4 conducte (QUATTRO – conducte de incalzire tur/retur + alimentare apa calda manajera si recirculata)
Avem peste 14 ani experienta in proiectarea si montarea sistemelor UPONOR ECOFLEX, pentru reabilitarea retelelor exterioare de transport a agentului termic din Bucuresti, Buzau, Pitesti, Constanta, Timisoara. Echipa noastra a proiectat, furnizat si a asigurat asistenta tehnica la montaj si punerea in functiune a peste 600 km de retele termice si 200 de puncte termice.